Despre Moldova

This text will be replaced

Noutăţi

Ministrul Tudor Ulianovschi a semnat Pactul lingvistic între Republica Moldova și Organizația Internațională a Francofoniei

Ministrul Tudor Ulianovschi a semnat Pactul lingvistic între Republica Moldova și Organizația Internațională a Francofoniei
8 octombrie, Erevan – Pactul lingvistic dintre Republica Moldova și Organizația Internațională a Francofoniei (OIF) a fost semnat astăzi la Erevan de Ministrul Afacerilor Externe și Integrării Europene al Republicii Moldova, Tudor Ulianovschi,  și Secretarul General al OIF, Michaëlle Jean. Evenimentul a fost organizat în marja Summit-ului Internațional al Francofoniei.

După semnarea documentului, Ministrul Tudor Ulianovschi a declarat că diversitatea lingvistică este o valoare în Republica Moldova, iar promovarea politicilor ce vizează plurilingvismul contribuie la o educație de calitate și reprezintă un atu considerabil pentru integrarea profesională, accesul la schimb de competențe cu actorii din comunitatea francofonă prin implementarea proiectelor de cooperare în domenii prioritare pentru modernizarea țării noastre.

Secretarul General al OIF, Michaëlle Jean, a apreciat înalt implicarea Republicii Moldova în promovarea valorilor francofone, salutând semnarea Pactului drept o oportunitate unică de a impulsiona dialogul cu actorii francofoniei și de a fortifica, astfel, poziția țării noastre pe arena internațională.

Pactul lingvistic prevede cooperarea moldo-francofonă în cadrul proiectelor axate pe  consolidarea predării și învățării limbii franceze în învățământul primar, secundar și universitar, printr-o abordare ce vizează orientarea profesională, precum și cooperarea culturală prin promovarea industriilor culturale din țara noastră pe arena francofoniei, difuzarea operelor literare și a cinematografiei franceze în Republica Moldova, apariția mass-mediei francofone în spațiul mediatic moldovenesc.

Documentul își propune, de asemenea, drept obiectiv promovarea limbii franceze pe scena internațională prin fortificarea competențelor lingvistice ale funcționarilor publici și diplomaților din Republica Moldova în limba franceză. Vizibilitatea francofoniei va fi, de asemenea, consolidată, prin implementarea proiectelor de dezvoltare a politicilor de turism destinate să atragă în țara noastră vizitatori din țările francofone.

În scopul realizării prevederilor Pactului lingvistic, autoritățile de la Chișinău urmează să elaboreze un plan de acțiuni, care va transpune în proiecte concrete obiectivele documentului care urmează a fi implementate în faza inițială pe parcursul următorilor 4 ani, cu implicarea actorilor naționali și internaționali.
 


 
 
 
 

 

    Actualitate europeană

    • 11.11.2016

      How to refresh the EU's eastern policy

      Any major foreign policy or regional cooperation initiative usually passes through a life cycle: first, a solemn and promising launch; then, an active rise; and, finally, a period of … let’s call it maturity.

    • 30.03.2015

      Referitor la tranzitarea teritoriului României în baza unui Titlu de călătorie emis de Republica Moldova

      MAEIE informează cetăţenii moldoveni despre faptul că pentru traversarea frontierei şi tranzitarea teritoriului României spre Republica Moldova, în baza unui titlu de călătorie emis de misiunile diplomatice sau oficiile consulare al Republicii Moldova, este necesară deţinerea unei vize de tranzit românești, aplicată în document.



    Portalul Uniunii Europene Consiliul Uniunii Europene Comisia Europeana Parlamentul European 2018 European Union

    Misiunea Uniunii Europene de Asistenţa la Frontieră horizon 2020